Uitam

Daca stau sa ma gandesc,sunt multe lucruri pe care mi`as fi dorit sa nu le fi facut. Daca as fi stiut candva sa zic un singur cuvant,daca as fi avut puterea de a face un singur gest,de as fi avut taria de a`mi tine gura odata,probabil azi as fi fost mai fericita.Doar,probabil.
Si probabilul asta,cate conotatii poate capata.Probabil ca nu stiu ce,poate ca nu stiu cum. Daca faceam,daca dregeam,poate ca azi mi`ar fi fost mai bine. poate..si daca nu?
De ce nu sunt multumita? De ce noi mereu tintim mai sus si nu apreciem ce avem? Daca as fi avut mai multi bani,daca as fi invatat mai mult,daca nu m`as fi vopsit,daca nu i`as fi zis unei prietene nu stiu ce. De ce ne mai caim? De ce regretam? De ce ne facem sa ne simtim prost? De ce nu zicem pur si simplu,asta e,am fost prost/proasta,that`s life,trecem peste.
Poate pentru ca.. Intotdeauna exista cineva mai bun decat noi? Cineva care stie sa procedeze mai bine,...poate cineva pe care dorim sa`l urmam,si ne impunem standarde atat de ridicate incat ajungem sa fim dezamagiti? de ce nu ne cunoastem lungu` nasului? de ce tindem mereu spre mai mult? De ce,pur si simplu nu putem sa fim multumiti. Poate pentru ca suntem lacomi,poate pentru ca suntem egoisti,poate pentru ca vrem sa "copiem" viata perfecta a cuiva[fara sa stim,bineinteles,cat de multe probleme poate avea acea persoana]..Mereu vrem sa ne schimbam,sa fim mai buni,mai:-?? nu stiu,mai altfel,dar nu ne gandim ca sunt persoane care ne plac asa cum suntem,cu bunele si cu relele noastre,cu defecte si calitati,suntem NOI.avem personalitatea noastra...

da..recunosc ca uneori as vrea sa zbor..pur si simplu..sa imi simt sulfetul usor,sa scap de toate regretele si de toate menajamentele,sa ating norii,sa simt picaturile de ploaie pe obraz,sa ma bucur de copaci,de flori,de soare,de nori,de pamant,de copii,de iarba,de frig,de zambetele oameniilor,de ..nepasare..
uneori..atat de frumoasa mi se pare lumea.pacat ca nu stim sa o pretuim.nu vedem ceea ce trebuie sa vedem intr`un apus de soare..nu simtim ceea ce ar trebui sa simtit la vederea lunii.. am devenit un fel de roboti,toti avem cam acceleasi sentimente,aceleasi idealuri.nimeni nu indrazneste sa viseze,sa spere,sa se bucure de tot ce il incojoara,nu suntem niciodata multumiti,mereu vrem mai mult si mai mult..





Si uneori,ma suprinde cat de mult pot rani o persoana.ma doare sa stiu cat de mult rau pot face cuiva.si ma doare ca nu am puterea de a`mi cere iertare,de a schimba cumva ceea ce am facut.nu stiu de ce prefer sa o las asa cum este.probabil am obosit. viata e o cursa continua,unde daca nu esti un bun alergator,ramai in urma.banuiesc ca eu incep sa raman in urma,oboseala ma ajunge,pietu imi sta sa explodeze,vreau sa continui ,sa alerg mai departe,sa depasesc,sa rad de cei care raman in urma. si poate unori imi zic ca o mica pauza nu strica nimanui,ca acea pauza imi va da noi forte si ma va regenera,si ca voi putea depasi mult mai multe persoane decat o pot face continuand non`stop. dar probabil sunt lasa,probabil nu vreau sa imi cunosc limitele,probabil nu am destula incredere in mine ca voi reusi.... probabil

si totusi.un lucru bun mi s`a intamplat..un lucru care m`a facut sa apreciez viata mai mult,sa am incredere in ea,sa stiu ca atat timp cat iti doresti din tot sulfetul sa se intample ceva,ti se va intampla. mi s`a indeplinit dorinta de anu` nou..secretul e sa speri,si sa speri,si sa speri,sa ai incredere,sa speri,sa perseverezi,sa fii convinsa ca acel lucru se va intampla,sa speri..